Consilierii locali ai Sectorului 4 au aprobat, în şedinţa de luni, 15 iulie, lansarea programului “Susţinem performanţa la Bacalaureat”, în cadrul căruia aproximativ 200 de absolvenţi de liceu din sectorul 4, declaraţi respinşi la sesiunea de vară a BAC-ului, vor fi pregătiţi gratuit pentru a obţine note de trecere la sesiunea de toamnă a examenului de maturitate, organizată în perioada 21 august – 3 septembrie 2019.
Programul va fi derulat prin Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ care va organiza, în unităţi de învăţământ din sectorul 4, în perioada 22 iulie – 19 august, cursuri de pregătire (12 ore săptămânal), la materii obligatorii pentru examenul de bacalaureat, astfel:
– 4 ore/săptămână pregătire la Limba şi literatura română.
– 4 ore / săptămână pregătire la Matematică,
– 4 ore / săptămână pregătire la Istorie.
Cadrele didactice de specialitate care vor dori să participe la pregătirea absolvenţilor de liceu în cadrul acestui program vor primi, sub formă de stimulente financiare, 125 lei/oră, pentru minimum 16 şi maximum 20 de ore, petrecute la catedră.
Atât elevii, cât şi profesorii care vor dori să-i pregătească se vor putea înscrie în program în perioada 16 – 19 iulie.
“Educaţia este extrem de importantă pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri.
Investiţiile în infrastructura educaţională, în securitatea copiilor noştri şi în susţinerea performanţei în educaţie sunt importante. Dar nu putem considera, pe deplin, că avem performanţă şi excelenţă, dacă nu acordăm o şansă tuturor elevilor noştri, tuturor copiilor din comunitatea noastră. Sunt copii care au lipsit de la sesiunea din iulie a Bacalaureatului din diverse motive, dar majoritari sunt cei care poate nu au avut posibilitatea materială să se pregătească suplimentar pentru a promova acest examen atât de important pentru viitorul lor. Cred că toţi merită această şansă şi sper ca programul care se derulează începând de astăzi să îi ajute să promoveze sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Îi aşteptăm la pregătire şi le doresc tuturor mult succes în august!”, este mesajul Primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă.
“Îi aşteptăm pe toţi elevii noştri, care au absolvit liceul în acest an şi au fost declaraţi respinşi la sesiunea din iulie a Bacalaureatului, să se înscrie în program. În cazul înscrierii absolvenţilor de liceu, procedura este extrem de simplă. Trebuie să descarce de pe site-ul DAUI (www.daui.ro) sau de pe site-ul Primăriei (www.ps4.ro) cererea – tip de înscriere, pe care trebuie să o completeze şi să o trimită pe email la office@daui.ro, împreună cu adeverinţa care atestă că au absolvit liceul în 2019. Dacă nu se descurcă astfel, îi aşteptăm cu drag la sediul Primăriei Sector 4 / Direcţia de Administrare a Unităţilor de Învăţământ (Bd. Metalurgiei nr. 12-18, Grand Arena, Et. 1, Sector 4), să depună personal documentele. Şi în cazul cadrelor didactice, procedura este similară, doar că acestea trebuie să depună, pe lângă cererea de înscriere, şi o adeverinţă de la ultimul loc de muncă. Dacă în cazul elevilor ne adresăm doar celor care au domiciliul în sectorul 4 şi au absolvit în acest an, în cazul profesorilor nu există restricţii legate de domiciliu şi nu contează dacă sunt în activitate ori la pensie. Important este să fie profesori specializaţi pe cele trei domenii de studiu. Ne dorim să avem profesori din toată Capitala, care să participe la acest program şi ne dorim ca elevii noştri să înţeleagă că, doar prin studiu şi educaţie, pot avea un viitor”, a explicat directorul general al D.A.U.I., Ana-Maria Mocăniţă
Comments are closed.