Press "Enter" to skip to content

Pășeam atent să nu mă sparg

HTML Image as link
Qries

Am ales ca titlu o parte din versurile unei melodii celebre, cunoscută cu precădere în perioada tinereții actualului Primar General al Municipiului București, Gabriela Firea. Mi s-au părut foarte potrivite pentru a reda pe scurt întreaga activitate a acesteia de la preluarea mandatului. Este un primar foarte atent la cultivarea și apărarea propriei imagini publice, practic este atentă să fie percepută ca un primar activ și este foarte atentă să nu greșească. Din punct de vedere al PR ului cred că este de departe cel mai competent primar pe care l-a avut Bucureștiul. Analizând comunicarea dumneaei în diverse situații găsim mult mai puține gafe ca la predecesori și putem concluziona că are un aparat de comunicare profesionist. Ajută foarte mult și backgroundul personal în televiziune, un om cu ani de televiziune în spate percepe altfel fenomenul și importanța lui. Este foarte promptă în situații de criză și foarte oportunistă în transformarea unor evenimente aparent nesemnificative sau ostile în campanii personale de imagine din care iese în avantaj la final. De multe ori profită și de naivitatea opoziției, cum a fost în cazul mult trâmbițatului teren din Voluntari pentru un nou spital. Practic datorită unui vot tembel al opoziției a reușit să facă din țânțar armăsar și să declanșeze o adevărată campanie de victimizare în fața “agresiunii” consilierilor care nu o lasă să construiască un spital nou pentru Bucureșteni. Ar fi fost foarte înțelepți să o lase să construiască ce vrea pentru că oricum nu ar fi reușit, pentru că în principiu nu reușește nimic concret pentru oraș.

Am ajuns astfel și la partea mai puțin lăudabilă a primarului nostru și anume latura care ne interesează mai mult, prestația ca primar. Prestație care lasă mult de dorit în ceea ce privește realizarea unor proiecte necesare orașului nostru mai mult decât confortul psihic al faptului că avem un primar cu o imagine bună. Orice politician încearcă să-și creeze o imagine bună, nu este un fapt condamnabil. Doamna Firea însă, ar trebui să fie în primul rând primar și în plan secundar politician. O imagine bună ca primar se construiește și printr-o comunicare bine pusă la punct dar dacă vrei să devină solidă pe termen lung, trebuie împănată cu proiecte de anvergură realizate, proiecte care rămân în mentalul colectiv atribuite celui care le-a propus și le-a dus la îndeplinire. Dar doamna Firea nu pare interesată de o imagine de primar ci de o imagine în general, probabil pentru alt proiect politic pe care îl are în vedere.

Bucureștiul a mers practic din inerție de când a preluat Firea mandatul, niciun proiect major inițiat și promovat public de dumneaei nu pare a avea șanse de realizare. Este un fel de blestem al Bucureștiului ca primarii perindați în fruntea lui să folosească postul respectiv pentru a-și spori vizibilitatea națională și să poată ataca alte funcții mai importante cum ar fi Preșidenția României sau postul de Premier. Ori o capitală europeană ca Bucureștiul nu are nevoie de inerție ca să se dezvolte și să se modernizeze, are nevoie de viziune, de hotărâre și de devotament al edililor pe termen lung. Dacă ești ales în această funcție și imediat te preocupi de pașii următori pe care ți i-ai programat în cadrul unui partid sau în administrația centrală, poate reușești un balet mediatic care să te ducă acolo unde ți-ai dorit, dar în urma ta nu rămâne nimic iar noi bucureștenii vom fi dezamăgiți.

Practic, revenind la versurile melodiei invocate la început, doamna Firea se lustruiește continuu și pășește atent prin București, să nu se spargă. Se comportă ca un bibelou de porțelan, prea prețios pentru a fi pus altundeva decât în cel mai vizibil și mai sigur loc din casă. Bine ar fi să mai coboare puțin și prin locurile mai puțin sigure, să riște, să circule prin toată imensitatea nevoilor pe care le are cel mai mare oraș al României și să rezolve cât poate dintre ele. Bucureștenii nu au așteptări nerealiste de la primarii lor, nu crede nimeni cu fermitate că cineva ar putea rezolva complet problema traficului, de exemplu, dar am vrea să vă vedem că încercați și că vă dați interesul. Am vrea să inițiați proiecte de anvergură cu termene de finalizare mai mari de 4 ani și să le și începeți. Ne veți demponstra astfel că vă pasă de noi cei care v-am votat în funcția asta și nu vreți doar să ne folosiți ca rampă de lansare spre alte orizonturi politice. Aș încheia cu un îndemn devenit celebru al unui coleg de partid al domniei sale : Gabriela, fă ceva!

 

Paul C.

More from EditorialMore posts in Editorial »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Image as link
Qries