Valoarea totala a proiectului este estimata la 845,68 milioane lei (181,63 milioane euro), iar termenul limita pentru depunerea ofertelor este data de 14 februarie 2019.…
În Primărie
Institutul Național de Fizică Nucleară din Italia a dat în judecată Institutul de Fizică Nucleară din România, care conduce proiectul Laserul de la Măgurele. Acțiunea…
Primăria Capitalei inițiază a doua etapă a proiectului “ O sansa pentru cuplurile infertile”. Astfel, încă 2000 de cupluri vor beneficia de fertilizare in vitro. …
„Cu o înălțime de 2 metri, așezată pe soclul din piatră cântărind 6 tone și modelată din 500 de kg de bronz, în registru realist,…
Primăria Municipiului București, condusă de Gabriela Firea, și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Panait Sârbu” resping ferm acuzațiile apărute în presă referitoare la presupusă…
Autobuzele noi, achiziţionate de Primăria Capitalei, sunt fiabile, iar problemele care au apărut sunt minore şi au fost remediate operativ, afirmă Societatea de Transport Bucureşti (STB),…
Aplicarea sancțiunilor cu amendă de 500 de lei în cazul călătoriei fără titlul valabil și/sau validat va fi precedată de câteva măsuri luate de Societatea…
11 medici angajați ai maternității Giulești ar fi fost depistați că sunt infectați cu stafilocolul auriu, potrivit Realitatea TV. Numărul bebelușilor internați cu infecție stafilococica…
După cum ne-a obișnuit, nu doar prin emisiunile televizate, dl. Bădulescu dă dovadă de lipsă de prudență, lipsă de caracter dar și de o nesimțire…
Primăria Capitalei, prin creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, organizează Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 30 noiembrie – 26…