Mesteceni de șapte ori mai scumpi decât preţul pieţei – acestea sunt printre cele mai recente achiziţii făcute de Primăria Sectorului 3, care a amenajat cu 200.000 de euro un scuar pe mijlocul unui bulevard.
Un mesteacăn a fost cumpărat de primărie cu peste 450 de lei, când în pepiniere este aproximativ 60 de lei. Iar mulţi dintre puieţi s-au uscat deja, pentru că au fost plantaţi prea aproape unul de celălalt.
Pe bulevardul Nicolae Grigorescu din Sectorul 3 al Capitalei, primăria a comandat realizarea unui paravan de mesteceni pe mijlocul carosabilului.
“Sunt bani în plus, asta e părerea mea. Aici erau trandafiri şi era de ajuns”, spune o locatară.
Valoarea lucrărilor depăşeşte un milion de lei, adică peste 200.000 de euro, conform unui răspuns dat de primăria sectorului 3 unei consiliere din opoziţie.
Reporter: Cum s-a ajuns la această sumă?
Robert Negoiță, primar sectorul 3: Dar ce, vi se pare mult?! sunt hectare de spaţiu verde, am pus gazon, sistem de aspersie, card viu şi aceşti arbuşti.
Întreaga lucrare a fost realizată de ADP Sector 3.
Robert Negoiță, primar sectorul 3: “Societatea noastră ia mestecenii de la nişte pepiniere de stat, dacă nu mă înşel, undeva la 30, 40 de lei bucată.”
Dar contractul încheiat între Primăria Sectorului 3 şi ADP şi postat pe site-ul primăriei arată altceva. Un mesteacăn fost cumpărat cu 451,55 de lei. De 7 ori mai scump decât preţul pieţei. De pildă, în pepiniera din Brăneşti, un mesteacăn de doi metri jumătate poate fi cumpărat cu 60 de lei. Şi mai trist este că majoritatea celor plantaţi de ADP sunt deja compromişi.
Cam un metru este distanţa dintre mesteceni. Mult prea puţin spun specialiștii, care cred că ar fi fost nevoie de cel puţin patru. Greşeala este oricum confirmată de numărul tot mai mare de mesteceni care s-au uscat deja.
Dan Trifu, Ecocivica: “Sunt compromişi foarte mulţi dintre ei şi trebuie schimbaţi, alte cheltuieli şi aşa se ajunge la un dezastru. Se aruncă banii publici.”
Şi vizibilitatea scăzută din cauza arborilor care devin un paravan între sensurile de mers este o problemă.
Vera Dobrescu, lector peisagist: ”Părerea mea de specialist e că acolo probabil nu s-a lucrat cu un specialist. Orice spaţiu public sau stradal trebuie calculat în funcţie de viteza cu care se merge în acea zonă ca să vezi la ce distanţă de trecerile de pietoni poţi să amplasezi elemente care obturează vizibilitatea.”
“O inversitie proastă, nu te mai poţi asigura la trecerile de pietoni nesemaforizate”, spune o femeie.
Primăria Sectorului 1 a reuşit o performanţă şi mai mare. Într-un răspuns dat Ştirilor PRO TV, reprezentanţii ei au spus că între anii 2012 şi 2015, primăria a cumpărat mesteceni cu 750 de lei sau 1100 de lei bucată. Firma care a câştigat atunci licitaţia a refuzat să comenteze aceste preţuri astronomice.
foto: B365
Be First to Comment