Așa cum am mai spus într-un articol anterior și o să tot spun până când realitatea mă va contrazice, Gabriela Firea joacă la trecerea timpului. Exact ca o echipă de fotbal care trage de timp folosind scheme de pase fără finalitate dar aparent spectaculoase, driblinguri prelungite și sofisticate, pase în lateral sau înapoi la portar, șuturi în tribune, simulări de accidentări, la fel face și primarul Bucureștiului în meciul dumneaei cu locuitorii, sperând într-un rezultat de egalitate care să-i asigure calificarea pentru alte funcții sau un alt mandat. Gabriela Firea nu joacă la victorie, joacă pragmatic la calificare, folosește însă artificiile mai sus menționate pentru a evita luarea unui cartonaș galben.
Cel mai nou dribling spectaculos al primarului general readuce în agenda publică mirajul suspendării. Nu, nu este vorba despre suspendarea cuiva din vreo funcție ci de suspendarea mijloacelor de transport. La fel cum Oprescu a reușit să convingă votanții că o autostradă suspendată este realizabilă, la fel și doamna Firea încearcă să ne convingă de faptul că și liniile de cale ferată pot lua calea aerului. Practic această pseudosoluție este dovada clară a impasului și neputinței. E ca și cum s-au făcut studii amănunțite la sol și s-au căutat soluții de fluidizare, ajungându-se la concluzia că orice am face nu reușim. Și atunci ne uităm în sus că acolo este liber, nu suntem îngrădiți, dă-i încolo cu șoselele și intersecțiile lor aglomerate, o luăm drept prin aer că acolo e liber. Nu ar fi niciun fel de problemă din perspectiva mea ca cetățean. Eu am interes să ajung din punctul A în punctul B într-un timp cât mai scurt. Dacă trebuie să o iau pe sus sau pe jos ca să îmi ating scopul nu are relevanță. E relevant însă că sunt conștient de faptul că pe sus nu o să se realizeze niciodată nimic și că sunt doar floricele de comunicare menite să îmi dea speranțe într-un spațiu unde știu că există potențial și unde nimeni nu a încercat până acum să-l exploateze. Între timp, la sol nu se va face nimic, eu voi merge în continuare bară la bară cu orele, visând la cum o să plutesc suspendat cândva că așa mi-au promis primarii, nu-i înjur că nu fac nimic la sol, aștept cumincior calea suspendată.
După acest dribling fin, doamna Firea a dat și o pasă cu călcâiul care ne-a luat prin surprindere, a readus în discuție posibilitatea finalizării proiectului comunist al canalului Dunăre-București. Vă dați seama cât de mișcat am fost în patriotismul meu când am auzit-o pe doamna Primar cum își leagă numele de încă un proiect titanic, istoric și revoluționar. Am uitat iar că merg bară la bară de o oră și doar mă visez plutind lin spre Dunăre, admirând vasele pline cu mărfuri care se aglomerează spre capitala noastră într-o frenezie comercială demnă de un port olandez.
Până la următoarele artificii tehnice de comunicare ale primarului nostru, voi încerca să urmăresc mingea pe tot terenul, nu de alta dar eu chiar vreau să dau gol și sunt presat de timp. Ghinionul meu e că echipa mea nu se schimbă niciodată dar primarii da, e și ghinionul meu că joc tot timpul obosit dar e și ghinionul lor.
Paul C.
Be First to Comment