Press "Enter" to skip to content

Instructorii școlilor de șoferi nu vor mai putea circula cu elevii într-un perimetru bine delimitat din Sectorul 1

HTML Image as link
Qries

Potrivit unui ordin emis recent de prefectul Municipiului București, instructorii școlilor de șoferi nu vor mai putea circula cu elevii într-un perimetru bine delimitat din Sectorul 1. Asta deși elevii sunt nevoiți să dea examenul de traseu, fix în zona în care le este interzis să se pregătească. Prefectura susține că a primit petiții de la cetățenii nemulțumiți de traficul din zonă.

Zona în care instructorii auto din Sectorul 1 nu mai au voie să predea lecții de condus este din cartierele Pajura şi Bucureştii Noi, unde sunt blocuri şi case.

Ordinul care a intrat în vigoare, în urmă cu câteva zile, a reușit să-i pună deja pe jar pe instructorii auto care își desfășoară activitatea în zonă.

Noi cei din Sectorul 1 nu avem voie să pregătim elevii acolo unde vor susține examenul, iar celelalte sectoare au acest drept”, spune Jean Teodorescu, reprezentantul unei şcoli de şoferi din Sectorul 1.

Robert este unul dintre elevii unei școli de șoferi din Sectorul 1, care are ceva emoții tocmai din acest motiv.

Nu mi se pare corect să se facă orele de condus în afara zonei în care dau traseul. Este o zonă nouă, nu o cunosc și sunt cazuri în care nu o să mă descurc”, spune Robert.

Prefectura Municipiului București spune că a emis acest ordin pentru a veni în întâmpinarea cetățenilor din zonă care ar fi reclamat, încă de acum trei ani, “valori mari de trafic și de disconfort urban”.

Mai mult decât atât, Instituția Prefectului susține că “În vederea emiterii ordinului, au fost organizate ședințe de lucru, la care au participat specialiști – ofițeri ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ai Brigăzii Rutiere București,  dar și reprezentanți ai școlilor de șoferi și ai societății civile.”

Problema este că unii instructori auto susțin că tocmai ei, cei care își desfășoară activitatea în perimetrul “interzis” nu ar fi fost chemați la consultări.

Ordinul dat de Prefectura București a intrat în vigoare pe 3 iunie și deocamdată are statutul unui “proiect pilot”.

foto: Renasterea Banateana

More from Sectorul 1More posts in Sectorul 1 »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries