Februarie 2019. Mai precis pe Aleea Livezilor la nr. 38.
Gunoiul se strange cu lopata si un tractor cu cupă, potrivit unui filmuleț postat pe pagina sa de socializare de către primvicepreședintele PNL, Marius Vintilă.
Primăria sectorului 5 a propus Regulamentul Serviciului de Salubrizare, un document prin care își asuma să colecteze 50% din cantitatea de deșeuri reciclabile, până la sfârșitul anului 2020. Toate, în condițiile în care astăzi, la începutul anului 2019 această activitate de colectare selectivă este aproape ZERO. Avem de a face aici cu încă o promisiune doar pe hârtie a primarului Florea, fără nici o șansă de a fi aplicată în realitate.
Marius Vintilă crede că ar trebui în primul rând să vedem ce se poate face cu adevărat, să facem lucrurile treptat astfel încât ele să poată fi și implementate:
1. Consider că în Sectorul 5 ar fi mai potrivită, în primă etapă, colectarea deșeurilor menajere în două fracții și nu în patru, așa cum găsim peste tot pe hârtie și mai nicăieri în realitate.Mai exact este vorba despre o fracție de deșeuri reciclabile, ce va conține exclusiv hârtie, carton, plastic, metal și sticlă și una de deșeuri reziduale menajere ce va conține celelalte deșeuri din gospodărie cu excepția celor cu regim special (electrocasnice, construcții, etc).Va fi un prim pas spre a obține o reciclare în adevăratul sens al cuvântului, modelul fiind mai pretabil gospodăriilor noastre, prin utilizarea a două recipiente pentru strângerea gunoiului (și nu patru). Costurile de transport vor fi și ele mai mici, ca de altfel și întreaga logistică în condițiile în care, până la stația de sortare, vom avea două și nu patru fluxuri.
2. Este nevoie si de o campanie de informare a locuitorilor sectorului în privința beneficiilor reciclării și prevederilor legale în acest sens.
3. Nu în ultimul rând, trebuie găsită și o metodă stimulativă din punct de vedere al taxelor privind colectarea deșeurilor, pentru cei care reciclează.
“Cred ca a venit timpul pentru a lua măsuri concrete ce pot fi implementate cu adevărat în #București. Trebuie să adaptăm măsurile administrației locale adevărului din teren și nu doar imaginii văzute de la geamul biroului”, a conchis Marius Vintilă.
Comments are closed.