Press "Enter" to skip to content

Cum se vor aplica noile amenzi STB (RATB)

HTML Image as link
Qries
Aplicarea sancțiunilor cu amendă de 500 de lei în cazul călătoriei fără titlul valabil și/sau validat va fi precedată de câteva măsuri luate de Societatea de Transport București (STB).

Una dintre acestea este derularea unei campanii de informare care va dura ”cel puțin o lună”. Campania se va derula concomitent prin controlori, mass-media, canale publice de informare. De altfel, în ultima perioadă STB a început o acțiune de conștientizare a călătorilor și singura sancțiune aplicată, cel puțin în ultimele trei săptămâni, a fost plata suprataxei de călătorie nu amenda contravențională.

Sursele STB spun că, potrivit legii 92 din 2007 cu privire la transportul public local, amenda de 500 de lei se putea aplica încă de acum 11 ani. Există municipii, precum Timișoara, unde amenda are această valoare.

O altă condiție pentru intrarea în vigoare a amenzii este încheierea procedurilor de schimbare a sistemului de legitimații de călătorie. Noul sistem include gratuități sau reduceri, dar și carduri speciale acordate celor care beneficiază de aceste gratuități. Va exista posibilitatea de plată a călătoriei prin STB sau de alimentare a cardului STB de pe cel bancar înainte de începerea călătoriei.

Autobuzele turcești au alt sistem de taxare

Noile autobuze Otokar au un alt sistem de validare a călătoriei și toate aceste lucruri trebuie puse cap la cap înainte de lansa noul sistem. Încă nu se știe cât va dura perioada de informare.

Cât privește obligativitatea de a valida abonamentele aceasta va ajuta STB să afle care este cererea de servicii de transport pe diferite rute sau intervale orare.

„Intrăm pe criterii de funcționare, de eficiență economică. Dacă tu nu validezi eu nu știu, pensionarii puteau merge fără să valideze. Când toți vor valida cardul vom ști care este cererea și vom putea reloca pe intervale orare mijloacele de transport”, spune sursa indicată.

foto: Realitatea.net

More from DiverseMore posts in Diverse »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries