Consiliul General al Capitalei a respins în ultima ședință a Consiliului General al Capitalei cele trei proiecte de hotărâre în baza cărora 234 de parcaje aparţinând domeniului public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti, aproximativ 780 de străzi, poduri, pasaje sau alei şi 324 de intersecţii semaforizate şi ansambluri rutiere urmau să treacă în administrarea unor companii municipale.
Reprezentanţii USR şi PNL au anunţat că nu susţin aceste proiecte de hotărâre, pentru adoptarea cărora era necesar votul a două treimi dintre consilierii generali.
Roxana Wring (USR) a apreciat că transferul parcajelor şi arterelor în administrarea companiilor municipale reprezintă “un risc mult prea mare pentru bucureşteni”. Ea a adăugat că societăţile comerciale ale Municipalităţii, care au angajaţi, sedii şi au achiziţionat o serie de bunuri, ar trebui să participe la licitaţii, demonstrând că sunt la nivelul companiilor din mediul privat.
Cristian Olteanu (PNL) a subliniat că liberalii nu şi-au schimbat punctul de vedere de-a lungul ultimului an, apreciind că “nu este normal” să fie înfiinţate 20 de societăţi comerciale, fiind necesară o dezbatere publică pentru a vedea în ce domenii este nevoie de înfiinţarea unor astfel de companii. El a adăugat că peste câteva zile consilierii generali PNL vor depune un proiect de hotărâre care să vizeze creşterea transparenţei activităţii companiilor din Holdingul Municipal.
Firea i-a amenințat pe aleșii locali cu proces
Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat, în debutul şedinţei CGMB, că, în cazul în care nu vor fi votate cele trei proiecte privind aprobarea listei bunurilor aferente contractelor de delegare a unor servicii publice către companiile municipale, europarlamentarul Cristian Buşoi va fi chemat în judecată.
În acest sens, ea a declarat că reprezentanţii PMB au redactat deja cererea de chemare în judecată a europarlamentarului Cristian Buşoi, pe care îl consideră “autorul moral” al blocajului proiectelor. Aceasta a adăugat că, în cazul în care în şedinţa de joi nu vor fi votate cele trei proiecte, vineri dimineaţa va fi depusă cererea de chemare în judecată.
Totodată, primarul general a făcut apel public la toate instituţiile de cercetare şi anchetă, pentru a transmite misiuni de control la cele 20 de societăţi înfiinţate de Primăria Generală, pentru a “spulbera” toate acuzaţiile opoziţiei.
Conform celor trei proiecte de hotărâre, 234 de parcaje aparţinând domeniului public şi/sau privat al Municipiului Bucureşti, aproximativ 780 de străzi, poduri, pasaje sau alei şi 324 de intersecţii semaforizate şi ansambluri rutiere urmau să fie trecute în administrarea Companiei Municipale Parking, a Companiei Municipale Străzi, Poduri şi Pasaje şi a Companiei Municipale Managementul Traficului. Potrivit proiectului, salariu unui parcangiu este de aproximativ 5.600 de lei.
Be First to Comment