Press "Enter" to skip to content

Autobuze electrice pentru bucureşteni, cu finanţare din fonduri europene nerambursabile

HTML Image as link
Qries
Documentaţia a fost întocmită în perioada martie-iunie, a fost aprobată astăzi de Consiliul General şi va fi depusă mâine împreună cu cererea de finanţare

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat astăzi Studiul de Oportunitate privind achiziţionarea a 100 de autobuze electrice şi a staţiilor de încărcare necesare îmbunătăţirii transportului public de călători pe 14 trasee din Municipiul Bucureşti.

Proiectul a fost aprobat cu 38 de voturi pentru şi 2 abţineri (USR).

Primarul General, Gabriela Firea: “Am convocat această şedinţă de îndată a Consiliului General pentru a valorifica o oportunitate pe care o avem, de a atrage finanţare din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, pentru autobuzele electrice. Cele 100 de autobuze electrice ar fi fost achiziţionate oricum de Primăria Capitalei, dar în felul acesta degrevăm bugetul municipal de o cheltuială semnificativă. Banii economisiţi în acest fel de la bugetul local îi vom îndrepta către alte proiecte utile bucureştenilor. Echipa care a lucrat la documentaţii a mers într-un ritm foarte alert, şi îi mulţumesc, pentru a se încadra în termenul limită de depunere a aplicaţiilor, care este 21 iunie. Oportunitatea finanţării a apărut în lună martie, ca urmare a faptului că Guvernul a mărit alocarea iniţială pentru această componentă în Programul Operaţional Regional (POR), prin creşterea contribuţiei de la bugetul de stat, până la suma de aproximativ 300 milioane euro. Prin urmare, este vorba de fructificarea în timp record a unei oportunităţi, având în vedere termenul foarte strâns”.

Iniţial, Programul Operaţional Regional (POR) avea prevăzută, pentru regiunea Bucureşti – Ilfov, o alocare de aproximativ 200 milioane euro pentru Prioritatea 3.2 vizând reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Corespunzător acestei alocări iniţiale din POR, Primăria Capitalei a aplicat deja pentru finanţarea modernizării a 8 linii de tramvai şi achiziţionarea a 100 tramvaie moderne(valoare totală 220 milioane euro, din care 186 milioane euro alocare din POR).

Suplimentarea alocării a reprezentat o oportunitate pentru Primăria Capitalei de a solicita finanţare prin acest program pentru achiziţia celor 100 de autobuze electrice şi a instalaţiilor de încărcare, în valoare de cca 57 milioane euro. Diferenţa până la suma totală alocată o reprezintă proiecte pentru localităţi din judeţul Ilfov.

Echipa mixtă care a lucrat la aceste proiecte a fost formată din specialişti ai Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov, ai RATB şi Primăriei Capitalei.

Toate aceste proiecte ale Primăriei Capitalei au fost pregătite având în vedere prevederile din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030, aprobat de către Consiliul General în martie 2017.

Primăria Capitalei are în curs de definitivare şi alte proiecte de investiţii care vor duce la îmbunătăţirea transportului public de călători şi reducerea traficului de autoturisme, proiecte de investiţii ce pot fi finanţate prin Fondul de Mediu sau din bugetul municipal.

foto: Transport Times
More from Primăria CapitaleiMore posts in Primăria Capitalei »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Image as link
Qries