Dezvoltarea rezidenţială a Capitalei în perioada regimului comunist este strâns legată de marile platforme industriale – Republica în est, IMGB în sud şi industria uşoară din zona de vest a oraşului.
Toate aceste ambiţii industriale incluse în cincinalele comuniste au necesitat o mână de lucru imensă, care a venit de la sate, după ce majoritatea terenurilor au fost colectivizate, în anii ’50 şi ’60. Este probabil unul dintre cele mai mari proiecte sociale din Europa, care a dublat populaţia Capitalei în mod forţat în numai cinci decenii.
“În acea perioadă România se afla într-o situaţie deosebit de interesantă din punct de vedere social, dar extrem de delicată din punct de vedere economic”, spune Constantin Jugurică, fostul director tehnic de la Proiect Bucureşti, institutul de arhitectură care s-a ocupat cu proiectarea marilor cartiere construite de administraţia comunistă. “Nu s-a pus problema atunci a niciunei demolări, nici măcar la periferie, pentru că nu am fi avut unde să-i cazăm şi pe ăia şi pe ăia (muncitorii aduşi din alte zone ale ţării şi populaţia existentă – n.red.). Atunci s-a pus problema construirii unor cartiere lângă marile platforme industriale”, explică un arhitect pentru zf.ro
Au apărut astfel primele mari cartiere de blocuri din Bucureşti – Titan, în est, care a ajuns în 20 de ani cel mai mare “ansamblu rezidenţial” din Capitală, cu circa 200.000 de locuitori, iar în paralel au fost începute de asemenea lucrările pentru cartierele Drumul Taberei şi Militari, în vest, privite pe atunci ca un ansamblu întreg, şi Berceni, în sud. Cartierele erau ca nişte oraşe-satelit, limitrofe Bucureştiului, nefiind legate de oraş prin nicio şosea importantă.
Comments are closed.