Press "Enter" to skip to content

Piperea: Gazul se va scumpi foarte curând. Bucureștenii se vor putea încălzi mai ieftin

HTML Image as link
Qries
Bucureştenii s-ar putea încălzi în viitor utilizând biogazul provenit din gunoi şi apele termale din subsolul Capitalei, întrucât gazele se vor scumpi foarte mult în curând, a declarat, joi, Gheorghe Piperea, partener Rominsolv, administratorul judiciar al RADET.

“Gazul se va scumpi foarte curând. Anul trecut am negociat gazul la 71 de lei (pe MWh – n.r.), iar pentru anul acesta ne aşteptăm să se ducă la 90 de lei. De aceea, primarul general al Capitalei a vorbit ieri despre necesitatea plafonării preţului la gaze pentru consumul casnic. Dar gazul este o resursă care nu ştim cât va fi, când va fi exploatată, este o resursă limitată şi noi ne gândim încă de acum doi ani la diversificarea surselor de agent termic”, a precizat Piperea, în cadrul conferinţei “Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

El s-a referit la resursele regenerabile eoliene şi fotovoltaice, dar şi la biogaz şi ape geotermale.

“În afară de faptul că la un moment dat am putea folosi aceste resurse pe acoperişul blocurilor, pe 2.500 de blocuri pentru a pune fotovoltaice acolo, există alte două resurse inepuizabile în Bucureşti pe care vrem să le utilizăm. Este vorba despre gunoiul din Bucureşti, din care 50% poate fi utilizat foarte uşor, foarte ieftin în biogaz, respectiv apa geotermală, care, chiar dacă o să mi se reproşeze repede din sală că nu este chiar aşa de eficientă, dar, am vorbit mulţi specialişti, dacă se reuşesc foraje la mai mult de 3.500 de metri şi nu 900 de metri, cum sunt acum cele existente, energia care s-ar putea obţine este cu mult mai eficientă”, a continuat Piperea.

Reprezentantul Rominsolv a amintit că bucureştenii nu plătesc întregul preţ al gigacaloriei, ci doar jumătate, iar, în momentul în care subvenţiile nu vor mai fi acordate, consumatorii vor simţi un şoc.

“Subvenţia la gigacalorie trebuie să fie eliminată treptat. Jumătate din acest preţ este subvenţionat de noi toţi, de contribuabili, de cei care plătim taxe şi impozite. În aprilie 2019 ar trebui să intre în vigoare reglementarea privind consumatorul vulnerabil. Problema care se pune este că, la acel moment, trebuie să rezolvăm şi problema subvenţiei, ceea ce ar putea fi un şoc pentru cei care folosesc agent termic de la RADET”, consideră Piperea.

Această reglementare va arăta că nu toţi consumatorii vor mai avea dreptul la subvenţie, ci doar cei cu anumite venituri.

“Eu sunt de acord că nu am dreptul la subvenţie, nici 99% dintre dumneavoastră nu aveţi nevoie de această subvenţie, deşi o plătim. Dar ce va spune populaţia în momentul în care va descoperi că în loc de 160 de lei pe gigacaloria o să plătească 320 de lei? Această problemă trebuie să fie rezolvată treptat”, a mai spus avocatul.

foto: Economica.net
More from DiverseMore posts in Diverse »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries