Press "Enter" to skip to content

Festivalul „Zilele Sectorului 4” a atras peste 60.000 de bucureșteni.

HTML Image as link
Qries

Parcul Lumea Copiilor a fost gazdă pentru peste 60.000 de bucureșteni. Copii, părinți și bunici, cu toții au fost parte a Festivalului „Zilele Sectorului 4”, organizat de Primăria Sectorului 4, prin Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „NICOLAE BALCESCU”.

Aflat la a doua ediție, festivalul a debutat pe data de 1 iunie, de Ziua Copilului. Vedetele zilei au fost în mod evident copiii, care au avut alături zeci de animatori ce au dat viață celor mai îndrăgite personaje-eroi ale copilăriei.
În paralel cu atmosfera de basm în care au fost angrenați copiii, părinții și bunicii au avut posibilitatea să guste preparate tradiționale românești, pregătite special pentru acest eveniment.
Spre seară, centrul atenției s-a mutat la scena montată în zona tirolianei din Parcul Lumea Copiilor. Aici, au susținut recitaluri artiști precum Amna, Mirabela Dauer, Jo, Corina sau Connect-R. Seara s-a încheiat cu un super-concert al îndrăgitei formații Carla’s Dream.

Povestea zilelor sectorului 4 a continuat  pe data de 2 iunie, cu un maraton de concerte dedicate adolescenților. Pentru aceștia, au fost pregătite momente artistice deosebite, susținute de Cobzality, Nicole Cherry, Ioana Ignat, Lora și Fly Project. Alături de ei, au mai urcat pe scenă alte două nume grele ale muzicii românești: Monica Anghel și Holograf!

În ultima zi a festivalului, buna dispoziție a zecilor de mii de bucureșteni aflați în parc alături de familiile lor și de prieteni a  fost susținută de  alte momentele artistice printre care sau enumerat mai multe ansambluri de muzică populară, Nicoleta Oancea&Band, Corina Chiriac Fuego, Andreea Bălan și FreeStay! Seara s-a încheiat cu un minunat foc de artificii și cu un spectacol de excepție susținut de Delia!

Festivalul „Zilele Sectorului 4” s-a dovedit a fi un prilej benefic pentru a petrece, în aer liber, momente unice alături de cei dragi, așa că Primăria Sectorului 4 a promis că va pregăti mult mai multe suprize pentru ediția următoare.
Andreea A.

 

Foto: GABI DUMITRACHE

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Image as link
Qries