Press "Enter" to skip to content

Premieră pentru o autoritate publică locală din România: Municipiul București a încasat o primă de emisiune de aproape 3 milioane de lei”

HTML Image as link
Qries

Gabriela Firea a lansat tranzacționarea obligațiunilor municipale în valoare de 555 milioane lei: „Operațiune de succes, plasamentul fiind suprasubscris, cu peste 50%.

Premieră pentru o autoritate publică locală din România:  Municipiul București a încasat o primă de emisiune de aproape 3 milioane de lei”

Primarul General, Gabriela Firea, a participat astăzi, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), la deschiderea oficială a ședinței bursiere, cu ocazia listării obligațiunilor emise de Municipiul București în valoare de 555 milioane lei:

Este un moment extrem de important, astăzi se inaugurează, practic, tranzacționarea obligațiunilor emise de Municipiul București, o operațiune care a început acum ceva vreme și s-a dovedit a fi un succes pentru investitori, fie că vorbim  de bănci comerciale, fonduri de investiţii, de pensii, asiguratori, care au fost interesați de obligațiunile municipale.

Operațiunea a fost un succes astfel că plasamentul a fost suprasubscris, cu peste 50%.

Succesul acestei emisiuni de obligațiuni municipale arată că Bucureștiul viitorilor 10 ani este, pentru investitori, unul mai prietenos și mai generos cu oamenii, cu mediul de afaceri. Este un semnal remarcabil: Bucureștiul inspiră încredere și sper ca acest sentiment să se reflecte și în evoluțiile ulterioare ale acestor titluri la Bursă.”

În premieră pentru o autoritate publică locală din România, Municipiul București a încasat o primă de emisiune de peste 2,8 milioane de lei (respectiv suma încasată peste valoarea nominală de 555 milioane lei).

Edilul șef a precizat că nu este vorba de un credit pe care Primăria îl contractează pentru consum, ci despre refinanțarea unei datorii mai vechi:  „Este vorba de reeșalonarea unui împrumut mai vechi, contractat de administrațiile anterioare. În urma deciziei de a refinanța tranșa datoriei publice scadentă în acest an, am degrevat bugetul municipalității de o povară importantă, banii putând fi repartizați pentru multiplele proiecte de dezvoltare de care Bucureștiul are atâta nevoie, fie că vorbim de investiții în sănătate – anul acesta am alocat un buget record de 111 milioane de euro, infrastructură sau înnoire a parcului auto al RATB”. 

Președintele BVB, Lucian Anghel, a vorbit despre importanța evenimentului pentru sectorul public: „Suntem extrem de onorați să vă avem alături de noi, este o tranzacție de succes, în opinia noastră. Vă felicităm, doamnă primar general, pe dumneavoastră și echipa care a lucrat la acest proiect, de asemenea și consorțiul care a realizat această performanță. Sperăm din suflet ca această emisiune de succes să deschidă apetitul și altor primării, care să urmeze această cale de a utiliza un instrument extrem de transparent și apreciat de investitori.

Obligațiunile au scadența pe 23 aprilie 2028, emisiunea fiind compusă din 55.500 de titluri cu o valoare nominală de 10.000 de lei. Rata cuponului este de 5,6%. Obligațiunile au fost vândute în România unui număr de 24 investitori calificați, iar plasamentul a fost realizat de asocierea formată din Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale și Raiffeisen Bank.

Foto: adevarul.ro

More from Primăria CapitaleiMore posts in Primăria Capitalei »

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Image as link
Qries