Ce vi se pare mai scandalos? 30 de lei pe lună bursa de merit a unui copil din sectorul 4 sau 3 milioane de euro pe kilometrul de bulevard cosmetizat?, scrie alesul local sector 4, liberalul Rāzvan Sava pe pagina sa de Facebook.
“Exact în acești termeni gândește vătășelul Băluță.
Conform unui proiect de hotărâre pe care l-a înaintat spre dezbaterea de azi a Consiliului Local sector 4, Băluță vrea să “stimuleze” elevii merituoși din sectorul 4 acordând burse de merit de 30 – 60 – 90 lei/lună pentru mediile cuprinse între 8.50 – 9.99. Elevii cu media 10 curat se vor “înfrupta” din generoasa sumă de 200 lei/ lună”, a mai scris Sava.
Vorbim, în total, de un buget de circa 5,7 milioane lei (1,1 milioane euro) pentru 12.900 de elevi beneficiari, asta în condițiile în care domn’ Băluță nu are nicio ezitare în a cheltui 3 milioane de euro pentru fiecare kilometru de bulevard reabilitat.
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții asociațiilor de elevi și părinți, consilierii Partidului Național Liberal vor propune în ședința de azi a Consiliului Local sector 4 majorarea cuantumurilor burselor, după cum urmează:- Pentru medii cuprinse între 8.50 – 8.99 – 60 lei/lună;- Pentru medii cuprinse între 9.00 – 9.49 -80 lei/lună;- Pentru medii cuprinse între 9.50 – 9.99 – 100 lei/lună;
De asemenea, vom propune majorarea cuantumului bursei de ajutor social de la 80 la 125 lei / lună.
În demersul nostru a sprijini performanța elevilor din sectorul 4 la învățătură, sperăm să obținem și sprijinul colegilor de la USR!
foto: Libertatea
Comments are closed.