Press "Enter" to skip to content

Primarul Florea și afacerile de partid în numele sărăciei

HTML Image as link
Qries

Nici o altă problemă a Sectorului 5 nu l-a captivat atât de tare pe primarul Florea cum a făcut-o bucățica de teren și clădirea dărâmată deținută astăzi de SC Industria Iutei SA în sectorul 5, scrie vicepreședintele PNL Bucureşti, Marius Vintilă, pe pagina sa de Facebook.


Deși nu obține sprijinul unei majorități necesare, acest punct este introdus obsesiv de primarul Florea pe ordinea de zi a tuturor ședințelor consiliului local de mai bine de 10 luni. Mai mult primarul a organizat și o ședința cu circ la începutul acestui an, unde a adus în sala de ședințe mai mulți apropiați care au amenințat reprezentanții opoziției dacă nu votează acest proiect. Filmul acestei ședințe poate fi văzut într-o postare a mea din 24 ianuarie 2019.


“Haideți să vedem împreună în ce constă această obsesie a Primarului Florea, iar concluziile le vom trage fiecare. Trebuie menționat de la început că tot acest proiect este îmbrăcat în haina locuințelor sociale ca scop și utilizare. Drept urmare, Primăria are în plan să achiziționeze de la SC Industria Iutei SA un teren de aproximativ 1500 de metri pătrați pe care se află un cămin de nefamiliști de 4 etaje construit în anul 1972. Imobilul se află într-o avansată stare de degradare și cuprinde 40 de unități locative. Pentru a va face o idee, este tipul acela de clădire, cu holuri lungi, cu camere de o parte și de alta și o singură toaletă, unde sunt și dușurile, la capătul holului. In total imobilul este constituit din 40 camere și 4 toalete”, a scris pe pagina sa de socializare Marius Vintilă.
Pentru această clădire și terenul aferent primarul Florea ar vrea să plătească 785.000 euro. In jur de 185.000 euro pentru teren și diferența de 600.000 pentru clădire. 


Pentru reamenajare, consolidare și recompartimentare, atunci când au fost interpelați de consilierii PNL, reprezentanții primăriei au avansat suma de 350 euro/mp. Asta ar duce la o investiție de aproximativ 1 milion de euro pentru a aduce clădirea la stadiul funcțional. Costul total al investiției s-ar ridica astfel la 1.785.000 euro. Deși actualele spații nu corespund nevoilor unor familii, chiar daca în scop de locuință socială, vom face calculul păstrând cifra de 40 de unități locative. 


Asta deși e destul de evident că dacă se dorește amenajarea de apartamente cu mai multe camere, sau cel puțin dotarea fiecărei unități cu propria toaletă, numărul apartamentelor va scădea. Dar haideți să rămânem pe cifra de 40. În urma realizării investiției ar rezulta un cost pe garsonieră de 45.000 euro. Pe piața liberă cu această sumă se poate achiziționa fără probleme un apartament cu două camere într-o construcție nouă. De aici vine și întrebarea atât de simplă – de unde această disperare de a cumpăra acest imobil? 


“Dacă interesul real al primarului ar fi să rezolve cu adevărat problema locativă a unor familii cu probleme din sector îi pot oferi foarte rapid câteva soluții. Lucruri pe care le-ar putea face de mâine și care stau doar în pixul primarului. Ar putea să nu mai tipărească ziarul în care se laudă pe bani publici, făcând astfel o economie de minim 25000 lei pe lună, bani din care ar putea plăti chiria pentru apartament sociale de care să beneficieze peste 20 de familii. Ar putea să nu mai organizeze evenimente megalomanice în care să aducă copii care să defileze în fața lui, făcând astfel economie de câteva milioane de euro din care ar putea construi mai multe blocuri cu locuințe sociale rezolvând astfel toate cererile din sector. Mai putem adăuga aici, la fel de rapid – patinoare de peste 1 milion de euro care nu au funcționat nici două luni, statui și bâlciuri”, este de părere vicepreședintele PNL.


Pentru aceste soluții simple și rapide primarul nu are nevoie de majoritate și nu este împiedicat de nimeni să o facă. Mai mult, dacă ar fi în stare să propună un proiect credibil, realizabil și bine fundamentat îi garantez că va avea și sprijinul consiliului local. Dar toate aceste soluții nu rezolvă și interesele imobiliare. De aceea probabil nu sunt luate în calcul.   

More from Sectorul 5More posts in Sectorul 5 »

Comments are closed.

HTML Image as link
Qries