HTML Image as link
Depourile Societății de Transport București SA (STB), fosta Regie Autonomă de Transport București (RATB), sunt pline de rable.
Aproximativ 200 de mijloace de transport, ce nu mai au nicio șansă de a fi reparate pentru a deservi Capitala și care au fost scoase din uz, “zac” în autobazele societății de transport public subordonate Primăriei Municipiului București (PMB) și în alte spații ce i-au fost puse la dispoziție acesteia. “În parcul RATB există următoarele vehicule scoase din uz: 147 de autobuze, 33 de troleibuze, 1 (un) tramvai şi 9 (nouă) vagoane utilitare. Pentru a nu împiedica/ îngreuna desfăşurarea proceselor tehnologice din unităţile de exploatare ale Regiei, vehiculele scoase din uz sunt stocate, până la valorificare, nu doar în depouri şi autobaze, ci şi în alte unităţi care oferă spaţiu de depozitare”, se arată într-un răspuns oficial al RATB, adresat ROMÂNIA LIBERĂ.
Societatea de transport așteată un cumpărător pentru aceste “epave”, de pe care nu mai pot fi luate nici măcar piese folositoare altor vehicule. “Pentru vehiculele menţionate mai sus, se află în curs de desfăşurare procedura de valorificare prin licitaţie publică”, mai menționează sursa citată.
În momentul de față, nu mai puțin de 455 de mijloace de transport, din totalul de 1.776 ce compun parcul STB, nu pot fi scoase pe trasee. “RATB are un parc inventar de 993 de autobuze, 486 tramvaie şi 297 de troleibuze, iar în prezent, parcul activ programat pentru circulaţie cuprinde 859 de autobuze, 271 tramvaie şi 191 de troleibuze. În ceea ce priveşte imobilizarea vehiculelor, există o dinamică zilnică generată de apariţia unor defecţiuni tehnice, producerea unor evenimente rutiere, deteriorarea acestora prin acte de vandalism etc., la care se adaugă şi cele incluse în programele de revizii tehnice. Precizăm că vehiculele imobilizate se află în diferite stadii de reparaţie, anumite defecte fiind în curs de remediere, ţinând cont că baza materială (piese de schimb) este asigurată”, au mai precizat reprezentanții RATB pentru Romania Libera.
Comments are closed.